Poezii

Ciclicitate universală pe Pământ

infime picături de lumină
din cel mai nemărginit colț de infinit
am trecut
și petrecut
ca spicele de grâu
(vara)
prin întunericul de zi cu zi
pentru a ne-ntoarce
- maiestoase picături -
înapoi la lumină

Gânduri nebune

De ce mi-ai dat vederea
dacă vrei să-mi iei lumina?
Mi-ai ucis străbunii în războaie
chiar de mi-ai predicat dreptatea!
Pe-aceasta nu mi-o poți lua,
căci se reflectă în fiecare...
cuvânt
rostit și scris cu patimă
de sângele strămoșilor uciși
în războaiele tale!
Lumina din mine nu o poți lua
așa cum ai despărțit pământul de cer
și pe demoni de îngeri!
Lumina mea ești tu,
cu toți Luciferii tăi
și cu toți străbunii mei arhangheli
... pe tine însuți nu mi te poți lua.

auro-reflecție

noaptea se reflectă
în oglinda de gheață
a sufletului meu
încât nu mai știu dacă
noaptea de afară e în mine
sau întunericul din mine
cuprinde infinitul exterior…
Ceața îmbrățișează
cu tremurânde brațe
lumina palidă și
se cufundă-n tăcere…
strigătele înăbușite de
neîncremeneala timpului
și a spațiului gol
inspiră
ecouri din alte galaxii!

Pianistului, 

Tu, ce cu melancolic sunet
înveselești, încânți, admiri…
nu vezi cât de grav răsună
în pieptul de sticlă opacă?
Oprește ceasul cosmic,
ce bate pe coardele sufletului
– nestatornicele –
lasă notele să-și aleagă zborul
spre infinituri luminoase,
poate într-o altă clipă
încremenită de vreun altul,
pianul își va cânta singurătatea
în ritmuri vesele. Ș-atunci

tremurul din piepturi va-ngheța

în eterne efemerități.

Optimism

Din noapte apărută

– lumina –

cu brațe reci de înger

mă strânge la pieptu-i.

Praf de stele

și pulbere de visuri

din neguri armonioase

cu-al lor întuneric luminează

în sunet aspru de viori

când mi se cern în gânduri.